Svitolina, eliminată în miez de noapte, la Roma. Campioana ultimelor două ediții cade în clasament și complică ecuația pentru tabloul marilor favorite la Roland Garros

Redactor:
Andrei Pal
Svitolina, eliminată în miez de noapte, la Roma. Campioana ultimelor două ediții cade în clasament și complică ecuația pentru tabloul marilor favorite la Roland Garros
  • Publicat:
  • Actualizat:

Elina Svitolina, câștigătoarea ultimelor două ediții ale turneului de la Roma, a părăsit marți noapte întrecerea din 2019, după un meci dat complet peste cap de ploaie. Victoria Azarenka a ieșit învingătoare dintr-o partidă-thriller, cu 17 break-uri, revenind după pierderea primului set și minge de meci avută de sportiva din Ucraina, pentru a semna a treia sa victorie în sezon în fața unei jucătoare din Top 10, scor 4-6, 6-1, 7-5.

Timpul efectiv de joc, de două ore și 16 minute, a fost aproape dublat de multiple întreruperi din cauza ploii, iar finalul partidei a fost împins spre miezul nopții, organizaorii luând decizii bizare în ceea ce privește reluarea partidei, în condițiile în care, pe terenuri alăturate, s-a jucat în timpul în care pe Central s-a stat.

Prima întrerupere a meciului a venit în debutul setului doi, după ce belorusa obține, ajutată de duble greșeli consecutive ale Elinei, break pentru 1-0. Partida a avut nenumărate răsturnări de situație, însă cea mai importantă s-a consumat în decisiv. Azarenka și-a pierdut primele patru game-uri pe lansare în startul setului trei, iar Svitolina a servit de două ori pentru victorie, la 5-2 – când a avut și singura sa minge de meci, apoi la 5-4. Dubla campioană de la Australian Open, ajunsă acum pe locul 51 în lume, a câștigat însă cinci game-uri la rând pentru a avansa mai departe în turneu.

„A fost un meci atât de dramatic, au fost multe pauze și probleme legate de ploaie greu de gestionat. Sunt bucuroasă că am reușit să mă detașez, să fac abstracție de toate astea, am supraviețuit mingii de meci și, de acolo, am jucat tenis de cel mai înalt nivel”, a punctat Azarenka la finalul partidei care o propulsează spre un duel în turul trei cu învingătoarea partidei dintre Garbine Muguruza și Danielle Collins.

Svitolina, încă în căutarea celei mai bune forme fizice după o accidentare la genunchi suferite în timpul sezonului de hard, va coborî în clasament trei poziții după eliminarea prematură din turneului de categorie Premier 5. În aceste condiții, ea va fi cap de serie numărul nouă la Roland Garros, ceea ce înseamnă că s-ar putea întâlni în optimi cu sportive precum Naomi Osaka și Simona Halep.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului…
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×